Eveniment

La mulți ani, maestre Emil Boroghină! O viață dedicată artei teatrale!

Distribuie aici

Astăzi, 23 ianuarie, îl aniversăm pe maestrul Emil Boroghină, unul dintre cei mai importanți oameni de teatru ai României. Actor, regizor, manager cultural și promotor al valorilor teatrale, Emil Boroghină este un simbol al dedicării și pasiunii pentru artă. Cu această ocazie, îi urăm un sincer „La mulți ani!” și îi mulțumim pentru contribuția sa remarcabilă la cultura națională și internațională. 

Născut în 1940, în Corabia, Emil Boroghină și-a început drumul artistic absolvind Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București, în 1963. Cariera sa a înflorit la Teatrul Național din Craiova, unde a jucat zeci de roluri memorabile, cucerind inimile publicului. În 1988, a preluat conducerea teatrului, transformându-l într-un punct de referință al teatrului mondial.

Una dintre realizările sale majore este fondarea Festivalului Internațional Shakespeare, în 1994, un eveniment care a pus Craiova pe harta marilor festivaluri internaționale. Festivalul a reunit companii și regizori de renume mondial, atrăgând aplauze atât din partea specialiștilor, cât și a publicului larg.

De-a lungul carierei, Emil Boroghină a fost distins cu numeroase premii, printre care Premiul UNITER pentru cel mai bun director de teatru, Premiul Academiei Române și Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler. Totodată, recunoașterea sa în plan local a fost marcată prin acordarea titlului de Cetățean de Onoare al municipiului Craiova și al orașului Corabia, locurile care i-au fost mereu aproape de suflet.

Activitatea sa a fost apreciată și în mediul academic, fiind onorat cu titluri de Doctor Honoris Causa de către Universitatea din Craiova (2018) și Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București (2021).

Astăzi, la 85 de ani, maestrul Boroghină rămâne un reper în lumea teatrului, un mentor pentru generații de artiști și un ambasador al culturii românești. În această zi specială, chiar dacă Primăria Corabia v-a uitat, vă transmitem noi cele mai calde urări de sănătate, bucurie și împliniri! La mulți ani, maestre Emil Boroghină!

Nu poti copia acest continut!