Primăria Corabia anunță facilități fiscale
Consiliul Local al orașului Corabia, reunit în ședință ordinară, a aprobat Proiectul de hotărâre privind aprobarea procedurii de acordare a înlesnirii la plată pentru obligațiile fiscale restante datorate bugetului local al orașului Corabia. „ În scopul stimulării încasărilor veniturilor bugetului local al oraşului Corabia în urmatoarea perioadă, la cererea temeinic justificată a persoanelor fizice şi juridice care înregistrează majorări de întârziere aferente obligaţiilor fiscale constând în impozite, taxe, redevențe, chirii şi alte obligaţii de plată datorate bugetului local, se impune acordarea de scutiri de majorări”.
Această măsură are ca scop sprijinirea contribuabililor în evitarea acumulării de noi datorii la bugetul local, încurajarea plății obligațiilor fiscale principale restante și creșterea gradului de colectare a impozitelor și taxelor locale. Astfel, cetățenii sau societățile comerciale care își achită integral datoriile restante la bugetul local vor fi exonerați de plata penalităților aferente acestor datorii. Scutirea este valabilă de la data intrării în vigoare a hotărârii și până la data de 31 martie 2025.
Numărul total de contribuabili care pot fi beneficiari de scutire de la plata majorărilor este de 4732, iar valoarea totală a majorărilor este de 3.539.703,00 lei.
Considerăm că este o hotărâre bună chiar dacă nu toți consilierii au fost de acord cu ea motivând că este totuși nedrept pentru contribuabilii buni- platnici și care își plătesc la timp obligațiile bugetare iar cei rău- platnici așteaptă aceste facilități pentru a-și onora obligațiile bugetare.
Noi sperăm ca prin această facilitate, bugetul local să nu mai fie așa împovărat și să nu mai fie nevoie de anularea Festivalului Corabia de Aur, să fie bani pentru reabilitarea spațiilor de joacă, a spațiilor dintre blocuri și a altor proiecte care să fie benefice pentru cetățenii orașului Corabia.